Caniculă, disconfort termic și instabilitate atmosferică, în perioada 27-29 august

82

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o informare de caniculă şi disconfort termic, asociate cu perioade de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 27 – 29 august, la nivelul întregii ţări.

Astfel, marţi, miercuri şi joi, disconfortul termic va fi ridicat, iar local în regiunile vestice, sudice şi sud-estice indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 şi 34 de grade Celsius în toate zonele de câmpie şi podiş, iar îndeosebi în Oltenia şi Muntenia se vor atinge valori de 35 – 36 de grade Celsius. La nivelul Capitalei, în intervalul 26 – 29 august, vremea va continua să se menţină călduroasă, caniculară în orele amiezii, când disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Valorile maxime vor atinge 34 – 36 de grade, în timp ce minimele vor oscila între 17 şi 20 de grade.

Pe de altă parte, după-amiaza şi seara se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică (averse torenţiale, vijelii, descărcări electrice, grindină) pe arii restrânse, temporar accentuată în zonele deluroase şi montane, şi pe spaţii mai restrânse în restul teritoriului. ANM menţionează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă luni.