Cristina Daniela Firică este unul dintre cei patru avocați ai lui Gheorghe Dincă, desemnați de Baroul Olt. Ea a atras atenția presei și a opiniei publice după ce s-a aflat că socrul ei a fost prieten și colaborator al bărbatului care a recunoscut că le-a ucis și ars pe Alexandra și Luiza. Amănuntele au făcut ca avocata să primească tot felul de amenințări din partea unor persoane care s-au arătat intrigate de monstruozitatea bestiei.
Decanul Baroului Olt, Radu Țuluca, a povestit pentru Realitatea Oltului ,,momentele dificile” prin care trece unul dintre avocații lui Gheorghe Dincă, desemnați de instituția pe care o conduce. Potrivit acestuia, Cristina Firică nu are nicio vină că a ajuns să-l reprezinte și să-l apere pe criminalul din Caracal. Desemnarea s-a făcut conform procedurile, avocata fiind de serviciu în ziua în care s-a solicitat de către DIICOT-Structura Centrală pentru efectuarea de percheziții în curtea și locuința bestiei.
Firică a atras atenția mass-media și a opiniei publice după ce s-a aflat că socrul acesteia și criminalul au fost amici și parteneri de afaceri. de atunci, avocata a primit tot felul de amenințări, atât direct, cât și prin intermediul rețelelor de socializare. Țuluca a susținut că au fost persoane care au amenințat-o chiar cu moartea fapt ce a făcut ca avocată să fie speriată. Potrivit acestuia, Cristina Firică a luat în calcul să renunțe la caz, dar nu a făcut-o pentru că ,,este interesant” și ar putea reprezenta ,,o pistă de lansare”.
Cunoscutul avocat oltean, decan al Baroului Olt, a mai susținut că, dacă ar fi fost la începutul carierei, și el ar fi acceptat să lucreze într-un astfel de caz, chiar șii pe gratis.