Aer IRESPIRABIL și disconfort termic ridicat! Primăria Slatina a amenajat trei puncte de prim ajutor pe caniculă

221

Vremea se anunță caniculară și astăzi, cu disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, Primăria municipiului Slatina a anunțat că va asigura primul ajutor în caz de caniculă.

Oltul se află și astăzi sub COD GALBEN de caniculă, meteorologii anunțând temperaturi ce se vor încadra între 31 și 38 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală depășind pragul critic de 80 de unități. Potrivit specialiştilor, atunci când valoarea indicelui de temperatură și umiditate se situează la peste 79 de unități, starea de disconfort se accentuează, în lipsa hidratării corecte şi a unei alimentaţii sănătoase persoanele la risc pot ajunge inclusiv la spitalizare. Cei mai expuşi sunt astmaticii, cardiacii şi bolnavii cronici, dar afectaţi sunt şi copiii. De asemenea, persoanele supraponderale sau obeze pot avea de suferit.

În urma avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie,  Primăria Slatina a anunțat că este pregătită să asigure prin intermediul Direcției de Asistență Socială Slatina primul ajutor în caz de caniculă. „Municipalitatea a amenajat un număr de 3 (trei) puncte de prim-ajutor pe raza localității, ce funcționează în zilele când sunt emise avertizări meteorologice, începând cu Codul Galben. Punctele de prim-ajutor sunt amplasate în următoarele zone: Fântâna Speranței, Piața Zahana, Poliția Circulație și vor fi dotate cu: ventilatoare cu pulverizatoare de apă, dozatoare cu apă și personal medical specializat. Programul de funcționare va fi următorul: zilnic, în perioada respectivă, între orele 10.00 – 17.00.”, a transmis administrația municipală.