Ghinionul, prevenit marți, 13 august, cu informare preventivă și Porți Deschise la ISU

73

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Matei Basarab” al județului Olt organizează premergător și în ziua de marți, 13 august, o serie de activități dedicate „Zilei Informării Preventive”.

Desfăşurate sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, activităţile informativ-educative urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă.

În acest context, vor fi organizate puncte de informare preventivă în zone cu aflux de persoane, din municipiul Slatina.

Acțiuni de informare se vor desfășura în toate localitățile din județ, cu sprijinul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, care vor primi un set de materiale de informare preventivă pentru diseminarea în zonele de competență.

În cadrul punctelor de informare se vor disemina pliante realizate în cadrul campaniilor RISC – Renunță Improvizațiile Sunt Catastrofale și Nu tremur la cutremur.

De asemenea, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, precum și la sediile subunităților de intervenție se va organiza „Ziua Porţilor Deschise”, pentru toţi cetățenii care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de pompier, vizualizând totodată și tehnica de intervenție cu care echipajele serviciilor profesioniste participă la acțiunile de salvare.

Ziua Informării Preventive, se desfășoară începând din anul 2011, iar în cadrul evenimentelor organizate cu această ocazie sunt diseminate informații cu caracter preventiv către populație.