Val de căldură, aer irespirabil. Persoanele la risc pot ajunge inclusiv la spitalizare

152

Temperaturile urcă până la 37 de grade Celsius în această perioadă, meteorologii anunțând un val de căldură și disconfort termic. Nici noaptea temperaturile nu vor scădea sub 20 de grade.

La această oră, în Slatina se înregistrează 28 de grade, însă maxima zilei este de 33 de grade. Începând de azi, meteorologii ne avertizează că vor urma zile toride, în care indicele temperatură-umezeală va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unităţi.

ANM a emis o informare valabilă pentru perioada 8 august, ora 12.00 -11 august, ora 20.00, valabilă pentru întreg teritoriul țării. „În cursul zilelor de joi, vineri, sâmbătă și duminică valul de căldură se va extinde, iar în orele amiezilor disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unităţi, în regiunile din jumătatea de sud a țării și pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 și 34 de grade, mai ridicate, spre 35…37 de grade, joi (8 august) local în sudul și estul țării, vineri și sâmbătă (9 și 10 august) pe arii restrânse în sud, iar duminică (11 august) în toate zonele de câmpie și podiș. În intervalul menționat, temperaturile minime nocturne se vor situa, local, în jurul a 20 de grade, mai ales în Câmpia Română, pe litoral și în Dealurile de Vest. „, anunță meteorologii.

Potrivit specialiştilor, atunci când valoarea indicelui de temperatură și umiditate se situează sub 79 de procente, aerul este respirabil. La peste 79 de unități, starea de disconfort se accentuează, în lipsa hidratării corecte şi a unei alimentaţii sănătoase persoanele la risc pot ajunge inclusiv la spitalizare. Cei mai expuşi sunt astmaticii, cardiacii şi bolnavii cronici, dar afectaţi sunt şi copiii. De asemenea, persoanele supraponderale sau obeze pot avea de suferit.

În capitala Oltului, pentru mâine sunt prognozate maxime de 33 de grade Celsius, sâmbătă și duminică – 36 grade, canicula menținându-se și săptămâna viitoare: luni și marți- 37 grade, miercuri- 36 grade, joi- 35 de grade Celsius.

Autoritățile fac următoarele recomandări pentru populație:

  • Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);
  • Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
  • Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
  • Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici);
  • Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
  • Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
  • Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
  • Nu consumaţi alcool – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
  • Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
  • Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
  • Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
  • Persoanele care suferă de diferite afecţiunii îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
  • Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.