Avocatul familiei Luizei: Probele au fost plantate în pădure!

1193

Găsirea cenușei și osemintelor în liziera de la ieșirea din Caracal, despre care criminalul susține că ar aparține Luizei Melencu, fata dispărută în aprilie, a atras neîncrederea familiei fetei. Avocatul familiei susține că nealterarea probelor este suspectă, acuzând că acestea ar fi fost plantate acolo recent.

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, a făcut aseară afirmații deosebit de grave privind osemintelor găsite de anchetatori în pădurea de lângă Caracal. Acesta a susținut că acele probe au fost plantate recent în zona respectivă. „Din punctul meu de vedere, acele probe puteau fi alterate foarte ușor. Eu sunt foarte mirat, cum după atâtea ploi, cenușa și oasele erau la suprafața ierbii. Deci, să ne înțelegem, osemintele și cenușa nu erau în saci. Erau pe iarbă, răsturnate, iar sacii erau la șapte metri distanță.  Deci, el a scuturat sacii, după care i-a aruncat mai departe. Prin ploile respective, chiar torențiale, prin micile inundații, normal că acea cenușă, știm și noi, se împrăștie, se duce, se diluează. Eu am suspiciunea că aceste probe nu au fost puse acolo la momentul când spune el, eu cred că au fost puse foarte recent. Sacii erau curați. Păi dacă ploua într-o pădure, nu aveam sacii curați și cenușa la suprafață”, a declarat Tonel Pop.