FOTO/ Accident la Cezieni: un tânăr a acroșat un biciclist și a fugit

333

Azi, în jurul orei 12.00, pe raza comunei Cezieni a avut loc un eveniment rutier, conducătorul auto părăsind locul producerii accidentului. Biciclistul accidentat este în afara oricărui pericol.

,,Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Cezieni s-au deplasat de îndată la fața locului, în urma cercetărilor efectuate identificând un tânăr, de 19 ani, din localitate, care, în timp ce a condus un autoturism, nu ar fi păstrat o distanță laterală suficientă față de un biciclist, acroșându-l. Victima, în vârstă de 68 de ani, din aceeași localitate, a fost transportată la Spitalul Municipal Caracal pentru a primi îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt reamintește participanților la traficul rutier că distanța laterală recomandată la depășirea unei biciclete este de 1.5 m.