Oltean, prins pescuind ilegal noaptea, pe râul Olt. S-a ales cu dosar penal/ FOTO

570

În acest week-end, jandarmii olteni au executat mai multe acţiuni pe linia combaterii braconajului piscicol. Un bărbat prins la pescuit s-a ales cu dosar penal și uneltele confiscate.

Jandarmii olteni au depistat ieri, în toiul nopții, în jururl orei 4.30, pe malul stâng al râului Olt, în zona localităţii Drăgănești – Olt, un bărbat de 42 de ani în timp ce pescuia cu ajutorul unei ambarcațiuni pneumatice și a mai multor plase de pescuit comercial, în lungime totală de 2560 m. Pescarul nu deținea autorizație pentru activitatea desfășurată.

„Făptuitorului i s-au întocmit acte de constatare pentru  pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit, și  producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial. Acesta, împreună cu documentele de constatare şi uneltele folosite la pescuit, a fost predat organelor de urmărire penală competente în vederea continuării verificărilor, iar peştele din plase a fost redat mediului natural” arată IJJ Olt.