Artist coregraf din Slatina, prima prezență românească la Festivalul Springboard Danse Montréal, în competiție pentru premiul EMERGE

219

Springboard Danse Montréal, Canada, se desfășoară între 9 și 28 iunie și prezintă lucrări ale unora dintre cei mai recunoscuți coregrafi din lume. Printre aceștia, și prima prezență românească: Simona Deaconescu, unul dintre cei cinci tineri coregrafi care vor crea spectacole și instalații, alături de un grup internațional de dansatori, aleși printr-un proces lung de selecție desfășurat în SUA, Canada și mai multe țări din Europa. Simona a intrat în competiție pentru premiul EMERGE, care presupune realizarea unei producții pentru Gibney Dance Company New York în 2020.

Prezența tânărului coregraf în Canada la prestigiosul festival nu reprezintă numai o mândrie pentru România, ci și pentru Slatina, oraș în care artista s-a născut în 1987 și în care a locuit până la începerea facultății, când s-a mutat la București. Este coregraf și dansator, cu studii în regie de film și a implementat proiecte culturale de interes naţional și a prezentat spectacole, filme și a susținut ateliere la festivaluri importante din SUA, Austria, Italia, Bulgaria, Turcia, Lituania, Chile, România. Absolventă a Colegiului Național „Radu Greceanu” Slatina, Simona a studiat dansul și corergrafia la U.N.A.T.C. „I.L.Caragiale” București, regia la Universitatea Media, espre profesor de dans, coregraf la grupul artistic Tangaj Dance și director artistic la Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF)- singurului festival de film de dans experimental din România.

„În 2013 am înființat un colectiv artistic sub numele de Tangaj Dance, alături de care am realizat spectacole, sub forma unor camere virtuale în care arta și știința se întâlnesc, care s-au jucat în București, provincie, New York, Viena, Linz, Istanbul etc. Tot în 2013, am început să fac și filme de dans, urmând un traseu stilistic care mă preocupă foarte tare și anume cel de filmare în regim de secvență cadru, căutând să surprind corpul în spații atipice. Pentru că imaginea joacă un rol foarte important într-o astfel de abordare, am ales să lucrez cu doi directori de imagine care pictează cu ajutorul camerei de filmat – cu Oleg Mutu am filmat Silent Places și cu Tudor Panduru am colaborat pentru Sonder. Ambele au fost selectate în festivaluri internaționale. În 2014 am avut oportunitatea de a beneficia de Bursa DanceWEB în cadrul festivalului ImpulsTanz și la finalul lui 2016 am primit Premiul CNDB pentru contribuția adusă dansului contemporan din România, prin crearea unui nucleu în care dansul, filmul și tehnologia se întâlnesc. Aceste două tipuri de recunoaștere mi-au dat încredere în mine și m-au ajutat să forez mai departe în ceea ce mă preocupă din punct de vedere artistic”, declara Simona într-un interviu acordat Ziarului Metropolis  în cadrul campaniei editoriale: „100 de tineri artişti pentru 100 de ani de România“.

Anul trecut, Scurtmetrajul de dans „Sonder”, regizat și coregrafiat de Simona Deaconescu și produs de Anamaria Antoci, a câștigat „Loikka Award” la Loikka Dance Film Festival de la Helsinki, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de dans din Europa.

Vineri, 28 iunie, Simona va prezenta la Montreal “Sons and Daughters”, un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, a doua parte a acestui proiect urmând a fi realizată în toamnă în continuarea colaborării cu Centrul Național al Dansului București, alături de compozitorul ucrainian Andrzej Hladyshevsky / Monocube și artista berlineză Amanda Kardinal.