Procentul elevilor olteni care au obținut note peste 5 la cele două probe ale Evaluării Naționale este în acest an mai mare decât în 2018. Mai mare este și numărul notelor maxime obținute de absolvenții de gimnaziu, dar și cel al mediilor de 10. Pentru prima dată în ultimii ani, Colegiul Național  ,,Ion Minulescu” se califică pe primul loc în clasamentul județean ca urmare a numărului mediilor de 10. O performanță deosebită a fost obținută și de două eleve din mediul rural.  Cristina Maria Duțulescu din Orlea și Lucia Maria Vasilescu de la școala din Vitănești, comuna Sârbii Măgura, se numără printre elevii cu media maximă.