Vâlcov plătește 20.000 de lei daune morale după ce l-a asemănat pe Iohannis cu Hitler pe Facebook

115

În noiembrie anul trecut, Darius Vâlcov a fost sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu o amendă de 2.000 de lei pentru o postare pe pagina de socializare în care-l asemăna pe președintele țării cu Hitler. Ieri, Judecătoria Slatina a dat câștig de cauză Forumului Democrat al Germanilor din România, obligându-l pe fostul dedil al Slatinei să plătească daune morale de 20.000 de lei. Decizia nu este definitivă.

O nouă lovitură pentru Darius Vâlcov, după ce în septembrie 2018 a postat pe pagina sa de Facebook un clip video care sugera că #rezist şi Forumul Democrat al Germanilor din România sunt organizaţii naziste, postând și o fotografie cu preşedinteleKlaus Iohannis, portretizat ca Adolf Hitler. O lună mai târziu, Vâlcov a fost sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu o amendă de 2.000 de lei, iar ieri a fost obligat de Judecătoria Slatina să plătească daune morale de zece ori mai mari.

Sentința este: ”Admite în parte cererea formulată de reclamanta FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN ROMÂNIA în contradictoriu cu pârâtul VÂLCOV DARIUS BOGDAN. Constată încălcarea de către pârât a dreptului nepatrimonial la imagine şi prestigiu al reclamantei prin postarea pe pagina de facebook a pârâtului a unui montaj video cu textul „Medalia de onoare pentru Deutsche Volksgruppe in Rumanien”, urmat de semnul egalităţii între GRUPUL ETNIC GERMAN DIN ROMÂNIA şi FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR, pe fundal roşu sub semnul svasticii. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale. Obligă pârâtul să publice pe pagina sa de facebook dispozitivul acestei hotărâri. Respinge ca neîntemeiată solicitarea de a obliga pe viitor pârâtul la interzicerea unor asemenea manifestări nelegale şi prejudiciatoare. „

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în 30 de zile la Judecătoria Slatina.