Percheziții la Giuvărăști la braconierii piscicoli

1007
foto: arhivă
 

Suspectați că au pescuit în prohibiție folosind mai multe metode, printre care și cea prin curentare a peștilor, patru braconieri piscicoli s-au ales cu dosare penale. Ei s-au trezit vineri cu polițiștii de frontieră în curte, fiindu-le confiscate toate uneltele.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciilor teritoriale ale Poliției de Frontieră Olt, Teleorman și Giurgiu în colaborae cu polițiștii de frontieră din Corabia și Turnu Măgurele, au efectuat vineri, 14 iunie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, nouă perchiziţii domiciliare la persoane implicate în activități de braconaj piscicol. Perchezițiile au gost efectuate pe raza comunelor Giuvărăşti – judeţul Olt şi Lunca – judeţul Teleorman.

„În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri (bărci,prostovoale, mincioage, invertoare, redresoare, transformatoare, vârşe, faruri, cabluri electrice, obiecte metalice artizanale), în valoare de aproximativ 6.600 lei, folosite în activitatea infracţională.”, arată purtătorul de cuvânt al STPF Olt, comisar șef de poliție Florescu Leonoriu.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la patru persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit comercial în perioada de prohibiţie,  deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a prostovoalelor precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial și pescuitul electric, deținerea aparatelor și dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, pescuitul cu material explozibile, pescuitul cu substanţe toxice şi narcotice de orice fel, precum și folosirea armelor de foc în scopul omorârii peștilor sau altor vieţuitoare acvatice.