Alertă de disconfort termic! Aer sufocant, temperaturi de 31-33 grade Celsius și furtuni seara

238

Se-anunță vreme caniculară, cu aer irespirabil ziua, iar pe seară furtuni. Atenționarea meteo este valabilă până duminică, ora 23.00.

Meteorologii anunță disconfort termic și manifestări de instabilitate atmosferică, la nivel național, începând de azi, ora 11.00, până duminică, ora 23.00. „Vremea va fi călduroasă, izolat caniculară în regiunile vestice și sudice. În orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități cu precădere în zonele de câmpie. Îndeosebi după-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată la deal și la munte și local în celelalte regiuni. Vor fi perioade în care va ploua torențial, vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp. „, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie.

Acum, la Slatina, se înregistrează 28 de grade Celsius, maxima zilei fiind de 33 de grade. Tot 33 de grade Celsius sunt prognozate și pentru sâmbătă și duminică, cu ploi spre seară. Și săptămâna viitoare se anunță temperaturi de 31- 32 grade Celsius ziua și ploi în primele trei zile spre seară.

Potrivit specialiştilor, atunci când valoarea indicelui de temperatură și umiditate se situează sub 79 de procente, aerul este respirabil. La peste 79 de unități, starea de disconfort se accentuează, în lipsa hidratării corecte şi a unei alimentaţii sănătoase persoanele la risc pot ajunge inclusiv la spitalizare. Cei mai expuşi sunt astmaticii, cardiacii şi bolnavii cronici, dar afectaţi sunt şi copiii. De asemenea, persoanele supraponderale sau obeze pot avea de suferit.