Mâine va debuta cea de a III-a ediție a ,,Zilelor Medicale Slătinene,, manifestare organizată de Spitalul Județean de Urgență. Evenimentul, care se va întinde pe durata a două zile, va fi găzduit de Centrul Cultural ,,Eugen Ionescu,, și va reuni mare parte dintre specialiștii unității medicale organizatoare, dar și o serie de somități din  centrele universitare. Lucrările de specialitate prezentate de lectorii din cadrul spitalului slătinean dar și din afară au ca scop crearea  cadrului informațional necesar pentru tratarea pacienților care se prezintă cu afecțiuni din ce în ce mai grave și necesită intervenții mai complexe.