Vreme rea până joi, autoritățile în alertă. Oltul, sub Cod Galben de furtuni și grindină până mâine

224

Meteorologii nu au vești bune, vremea urmând să fie instabilă și pe mare parte din această săptămână. Oltul este plasat sub Cod Galben.

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate, plasând mare parte din județele țării fie sub Cod Galben, fie Portocaliu. Avertizarea este valabilă pentru intervalul 3 iunie, ora 10.00 – 6 iunie, ora 10.00. „Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în toate regiunile. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp.”, anunță ANM.

Oltul se află sub Cod Galben, de azi, ora 10.00, pentru 24 de ore. Potrivit meteorologilor, „În Moldova, Oltenia, Muntenia, Transilvania, Maramureș și local în Dobrogea și Banat vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și condiții de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp”.

Autoritățile au intrat în alertă. Avertizările au fost transmise către Comitetele Locale pentru Situații de Urgență din județ și instituțiile care fac parte din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt. Pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență care se pot produce la nivelul județului Olt, pe timpul avertizării cod portocaliu, la sediu ISU Olt se va activa Grupa Operativă Județeană, compusă din reprezentanți ai ISU Olt, Instituției Prefectului, IPJ Olt și IJJ Olt”, a transmis ISU Olt.

Alte atenționări ce vizează județul Olt:

Alertă Cod Portocaliu de INUNDAȚII pe râurile Olt, Vedea și Călmățui