Se tulbură apele în campania electorală la Olt: roți tăiate la mașina senatorului Diaconescu!

436

Până acum o campanie liniștită, campania electorală pentru alegerea europarlamentarilor români bifează primul incident. Atacat este senatorul PSD de Olt, dr.Renică Diaconescu, în comuna condusă de președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu.

Partidele politice sunt în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare și referendumul pe justiție. Până acum, una liniștită la Olt, în care fiecare tabără și-a dus nestingherită la îndeplinire planul de bătaie. Primul incident apare în tabăra social-democrată, „atacat” fiind senatorul PSD de Olt, dr. Renică Diaconescu. După ce alesul a împrăștiat prin comuna Cungrea, păstorită de însuși președintele liberalilor olteni, Liviu Voiculescu, o scrisoare deschisă către cetățenii localități cu mesaj electoral, parlamentarul s-a ales cu roțile din spate ale autoturismului tăiate.

Afând despre incident, Voiculescu s-a delimitat de un astfel de atac, garantând că nu liberalii au săvârșit actul și l-a sunat personal pe deputatul social-democrat pentru a afla dacă îi poate oferi ajutor.

Dr. Renică Diaconescu nu a depus plângere.