Poliția Slatina, prima din România dotată cu defibrilator, care are pe străzi un echipaj capabil să acorde prim ajutor!

266

Aparatul care pornește inimi a ajuns, în premieră în România, în dotarea polițiștilor slătineni. Începând de ieri,  un echipaj de poliție are ăn dotare, un Defibrilator, trusă medicală profesională, guler cervical pentru traume și o mască de ventilație manuală.

Instruiți în vederea acordării primului ajutor în caz de nevoie, polițiștii olteni au de ieri în dotare și un defibrilator. Achiziția a fost făcută în urma demersurilor polițistului Viorel Teacă, care a pornit o campanie în vederea dotării cu debrilatoare automate a principalelor instituții publice. Primul aparat care pornește inimi a intrat, în premieră în România, în dotarea Poliției Slatina. „Stopul Cardio Respirator, ucigașul nr 1 in lume , produce mai multe victime decât cancerul sau accidentele de circulație! Începând de acum, un echipaj de poliție va avea în dotare, un Defibrilator, trusă medicală profesională, guler cervical pentru traume și o mască de ventilație manuală. Am făcut acest lucru pentru noi toți, pentru părinții, bunicii, copiii noștri, pentru străzi mai sigure!”, a anunțat inițiatorul.

Polițistul Teacă, voluntar al Crucii Roții Olt, s-a angajat să învețe 1000 de olteni să acorde primul ajutor, printre participanții la cursurile sale fiind și colegii polițiști.

http://realitateaoltului.ro/2019/04/15/cursuri-gratuite-de-prim-ajutor-de-la-un-politist/

Primii cursanți în uniformă au aflat, în premieră, care sunt primele manevre pe care le pot face în vederea salvării vieții unei victime sau persoane aflate la nevoie.

Polițiștii slătineni, învățați să devină salvatori