Administrația locală din Bobicești a inagurat astăzi un centru de sănătate modern care cuprinde un cabinet medical, unul stomatologic și un centru de permanență. Toate funcționează într-o clădire care a fost reabilitată total și dotată la standarde europene. Investiția s-a ridicat la aproape 700.000 lei și a fost finanțată de la bugetul central prin PNDL 2. La eveniment au participat reprezentanți ai administrației județene, dar și foarte mulți locuitori ai comunei.