22 de concurenți din Olt, în luptă pentru Trofeul „Floare de salcâm”

210

Pentru a VIII-a oară, în satul Stăvaru al comunei Urzica, voci tinere ale folclorului oltenesc, generația de mâine a artiștilor de muzică populară, vor urca pe scenă alături de Orchestra „Doina Oltului” pentru a demonstra că merită Trofeul „Floare de salcâm”. Festivalul este organizat duminică, 12 mai.

Consiliul Județean Olt prin Centrul Județean de Cultură și Artă Olt – Secția Programe, Proiecte, Impresariat, Spectacole, Cercetare, Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, împreună cu Primăria și Consiliul Local Urzica organizează duminică cea de-a VIII-a ediție a Festivalui-concurs de muzică populară vocal-instrumentală „Floare de salcâm”.

Până pe data de 9 mai, tinerii interpreți de muzică populară din județ, care nu au mai participat la alte concursuri de gen și au obținut marele premiu sau locul I, cu vârste de până la 16 ani- soliști vocali și 18 ani- instrumentiști, s-au putut înscrie, ieri fiind organizată și preselecția la Căminul Cultural Urzica, iar concurenții făcând repetiție cu Orchestra Doina Oltului, ce-i va acompania, condusă de dirijorul Cristi Dumitru.

În finala concursului au rămas 22 de copii. Fiecare concurent va prezenta două melodii de factură ritmică diferită. Costumul popular este obligatoriu și juriul va puncta special autenticitatea locală și specificul zonal. Invitata specială a acestei ediții este Carmen Budulan, solist profesionist a Ansamblului Doina Oltului, care va fi și președintele juriului.

Premiile ce se vor acorda sunt:

  • Muzică populară vocală: Trofeu – 800 lei; Premiul I – 600 lei; Premiul II – 500 lei; Premiul III – 300 lei; Mențiune I – 200 lei; Mențiune II – 200 lei
  • Muzică populară instrumentală: Premiul I – 500 lei, Premiul II – 400 lei, Premiul III – 300 lei, Mențiune I – 200 lei.

Anul trecut, Alexandra Andrei și Alina Mihai au câștigat Marelui Premiu și premiului I.