Spitalul Slatina și trei blocuri din municipiu, fără apă la robinete la noapte

87

În noaptea acesta, de la ora 24.00 până la ora 5.00, a doua zi, CAO va opri furnizarea apei potabile la hidroforul prin care se distribuie apa potabilă la Spitalul Județean de Urgență Slatina și blocurile GA 5 A GA 5 B, GA 5 C de pe strada Aleea Viorelelor.

Compania de Apă Olt a anunțat că va lăsa fără apă la noapte SJU Slatina și trei blocuri, efectuând și spălarea rețelei de distribuție.

” Compania de Apă Olt va monta un hidrant suprateran pe conducta principală de distribuție apă potabilă, lucrare care impune golirea totală a rețelei. Prin acest hidrant se vor executa și spălările lunare ale rețelelor de distribuție apă potabilă, având în vedre că cetățenii din această zonă au sesizat periodic că apa are probleme de turbiditate.”, a anunțat CAO.

Întreruperea furnizării apei potabile la cea mai mare unitate medical din județul Olt nu va afecta spitalul, acesta dispunând de rezervoare proprii de acumulare. Conducerea a fost înștiințată pentru a lua măsuri privind asigurarea alimentării cu apă potabilă.

„Având în vedere perioada lungă de oprire a distribuției apei, la reluarea furnizării și o perioadă după aceea, este posibil să apară modificări ale turbidității apei și fluctuații de presiune”, atenționează compania.