Parcări inteligente, la Slatina

Administrația slătineană a găsit soluția pentru rezolvarea problemei lipsei locurilor de parcare, în absența terenurilor de dimensiuni mari pentru construirea parcărilor standard. Pe viitor se vor construi parcări modulare, inteligente, după modelul celor existente în marile orașe europene. Prima astfel de parcare ar urma să fie adusă în municipiu în această toamnă.