Femeia care l-a împușcat în cap pe polițistul Bogdan Dumitrescu, REȚINUTĂ sub acuzația de OMOR

586

Iubita polițistului slătinean de la Crimă Organizată, Bogdan Dumitrescu, a fost astăzi reținută de procurori, după ieri a fost edmisă ordonanţa prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de ucidere din culpă, în infracţiunea de omor.

Alina Gheorghe, iubita polițistului SCCO Olt, Bogdan Dumitrescu, decedat în urmă cu aproape un an de zile după trei luni de comă, a fost astăzi reținută de procurori, aceștia stabilind că femeia a acţionat trăgaciul conştientă fiind că pe ţeavă există posibilitatea să mai fie gloanţe.

 „În completarea cercetărilor ce se efectuează în dosarul penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, la finele lunii ianuarie 2018, având ca obiect uciderea ofiţerului de poliţie din cadrul SCCO- Olt, Dumitrescu Bogdan Valeriu, învederăm că, prin ordonanţa din data de 09.04.2019, s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpata G.A., prietena acestuia, din infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 C.p., în infracţiunea de omor, prev. de art. 188 alin. 1 C.p. Schimbarea încadrării juridice a fost determinată de ansamblul materialului probator administrat în cauză, până în acest moment procesual, şi care relevă că inculpata G.A. a acţionat trăgaciul în mod conştient, voluntar, deşi, în momentele imediat premergătoare, fuseseră ejectate 3 tuburi cartuş din pistol, astfel încât, avea cunoştinţă de faptul că exista posibilitatea foarte mare să mai fie gloanţe în armă. Astfel că, suspecta a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, săvârşind infracţiunea, cu intenţie indirectă. Probele administrate în cauză au infirmat susţinerea acesteia, conform căreia, în momentul în care victima a luat pistolul din dulap, ar fi scos încărcătorul din pistol, care a căzut pe podea, iar lângă acesta ar fi căzut şi un tub cartuş, considerând că pistolul ar fi fost descărcat“, arată într-un comunicat de presă procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Iubita poliţistului, în vârstă de 29 de ani, a fost pusă inițial sub acuzaţia de vătămare corporală din culpă. Polițistul în vârstă de 38 de ani a fost împușcat în cap de iubita sa, pe fondul consumului de alcool,  în noaptea de 31 ianuarie 2018 și ajuns în comă la Spitalul din Craiova. Deși inițial s-a spus că bărbatul s-a împușcat în cap după o altercație cu iubita, cercetările au scos la iveală contrariul: femeia l-a împușcat pe iubit, glonțul pătrunzând în cap prin ceafă și ieșind prin față. Femeia, împușcată în mână, a ajuns la spital în stare de agitație, provocată pe de o parte și de consumul de alcool. Ea a fost supusă unei intervenții chirurgicale, mâna stângă fiindu-i foarte afectată.