Biciclist octogenar, MORT într-un accident la Ianca

465

Aseară, în jurul orei 21.00, a avut loc un accident mortal la Ianca, pe Drumul Comunal 133, victimă fiind un bătrân care se deplasa cu bicicleta.

Un tânăr, de 28 de ani, din comuna Ianca, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 54A, fiindu-i redusă vizibilitatea din cauza luminilor unui autoturism care venea din sens opus, a acroșat un bărbat de 80 de ani, care se deplasa cu bicicleta, în aceeași direcție de mers.

„În urma impactului, biciclistul a decedat. Acesta nu purta vestă reflectorizantă, iar bicicleta nu era echipată în mod corespunzător, neavând elemente reflectorizante şi componente de culoare albă şi roşie. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acesta nefiind sub influența băuturilor alcoolice.”, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvât al IPJ Olt.

Cercetărilor continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, activitățile din dosarul penal fiind sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia.