Bugetul Slatinei, aprobat azi

114

Aleșii locali vor vota veniturile și cheltuielile acestui an, investițiile și dotările.

Consilierii locali ai Slatinei sunt chemați astăzi în ședință extraordinară, să aprobe bugetul pe anul acesta. Veniturile stabilite în proiectul bugetului local al Slatinei pentru anul 2019 sunt prognozate la nivelul sumei 74.090.000 lei. La acestea se adaugă sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugată și cotele defalcate din impozitul pe venit, precum și sumele repartizate din Fondul la dispoziția consiliului județean și sponsorizări, însumând 164.657.500 lei. Din totalul bugetului, o sumă importantă- 73,8 milioane lei –este alocată cheltuielilor cu locuințele, serviciile și dezvoltarea publică, către învățământ vor merge 24.8 milioane lei, iar pentru transporturi 33,5 milioane lei.

Printre investițiile importante din acest an prinse de către municipalitate în buget se numără: construire grădiniță cu program prelungit pe terenul fostei unități militare, investiții la Colegiul Economic, construire corp clădire la Colegiul Greceanu, proiectare și execuție Centrul Județean de Excelență, reabilitarea termică a blocurilor, amenajare parc Dumitru Dobrescu și parc Tunari, reabilitare și modernizare esplanadă, modernizare infrastructura rutieră, etc.