FOTO/Preoții și credincioșii au mărșăluit pentru viață pe străzile a cinci orașe din Olt

96

Militând împotriva avortului, sute de preoți și credincioși au mărșăluit ieri după-amiază pe străzile din Slatina, Caracal, Balș, Corabia și Drăgănești- Olt. Aceasta a fost cea cea de-a IX-a ediție a “Marșului pentru viață”, având drept scop promovarea dreptului la viață a copilului nenăscut și reafirmarea valorilor familiei creștine tradiționale, îndeosebi darul sfânt al vieții prin nașterea de copii și creșterea lor în credință și iubire.

Arătând că în România, în perioada 1958 – 2014, avortul a curmat peste 22.638.755 de vieţi și că țara noastră se află pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce privește numărul de avorturi raportat la populația existentă (116,5%), Episcopia Slatinei Și romanaților a organizat ieri după-amiază, în cinci orașe din județ, o nouă ediție a manifestării “Marșului pentru viață”. Sub genericul „Unic din prima secundă”, pentru organizare și-au dat mâna cu Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – filiala Slatina și Episcopia Slatinei şi Romanaţilor mai multe instituții: Inspectoratul Școlar Judeţean Olt, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, Asociația Națională a Surzilor din România – filiala Slatina, Organizația „Trebuie!” – filiala Olt și Asociația “Kinonia”.

Marşul a fost unul tăcut, participanţii purtând pancarde cu mesaje sugestive, în Slatina pe traseul: Esplanada “Oltul” – Poştă – C.E.C. – Casa de Cultură a Tineretului şi retur, pe esplanadă încheindu-se cu Tatăl Nostru, o inimă și cuvântul VIAȚĂ formate din candele aprinse.

În municipiul Caracal, s-a urmat traseul: Biserica “Sfinții Apostoli” de pe Bvd. N. Titulescu – Protoieria Caracal – Biserica “Toți Sfinții” – Catedrala “Adormirea Maicii Domnului” – Biserica “Sfânta Treime” – Esplanada din fața Primăriei Caracal ‒ Bvd. Antonius Caracala ‒ Biserica “Sfântul Nicolae”.

În orașul Balș, s-a mărșăluit pe traseul: Biserica “Sfinții Apostoli” (pod Olteț) – Str. N. Bălcescu ‒ Monumentul Eroilor de lângă Biserica “Sf. Împărați Constantin și Elena” și retur.

În Corabia, traseul urmat a fost:  Catedrala “Sfânta Treime” – Str. A.I. Cuza – Str. Tudor Vladimirescu – Colegiul Național “A.I. Cuza” și retur, iar în orașul Drăgănești-Olt:  Liceul “Tudor Vladimirescu” – Str. N. Titulescu – Str. Dudești – Str. Col. Năstase – Primăria Orașului Drăgănești-Olt.

„Potrivit învățăturii creștine, viața este darul lui Dumnezeu față de oameni care trebuie prețuit și protejat, în timp ce avortul este o crimă comisă împotriva unei ființe (persoane) nevinovate, care nu se poate apăra. Omul se bucură de viață și de puterea vieții; are dreptul la viață, dar și responsabilitatea de a respecta această viață, de a o apăra în orice împrejurare, știind că, în existența istorică în trup, omul își pregătește participarea la Împărăția lui Dumnezeu”, transmite Episcopia Slatinei și Romanaților.