CJ Olt a alocat banii pentru primăriile Oltului. Vezi cât primește fiecare administrație locală

296

Astăzi, consilierii judeţeni s-au reunit în şedinţă extraordinară pentru a vota repartizarea banilor către primăriile județului. Sumele totale alocate se ridică la 43.198.000 lei din impozitul de venit și la  364.909.000 lei din TVA.

Aleșii județeni au votat astăzi proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoare cotei de 17,5% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, pe anul 2019, sume stabilite de Ministerul Finanţelor. De asemenea, primăriile vor primi și banii defalcați din taxa pe valoarea adăugată, bani ce vor fi utilizați pentru echilibrarea bugetelor locale pe acest an.

Din sumele alocate din impozitul pe venit, primăriile municipale și cele orășenești Balș, Corabia și Scornicești nu vor vedea niciun leu, cele mai mari sume revenindu-le comunelor Fărcașele și Osica de Sus, precum și orașului Potcoava.

Din TVA, Slatinei i-au fost repartizați 0 (zero) lei, cele mai mari sume revenindu-le localităților Balș, Drăgănești-Olt și Brastavățu.

Sumele au fost stabilite în urma consultării ce a avut loc ieri, la sediul Consiliului Județean Olt, cu reprezentanții structurilor asociative ale primarilor comunelor, orașelor și municipiilor din județ- ACoR Olt, AOR Olt și AMR Olt.

Cum aceste sume sunt insuficiente pentru funcționare, în urma discuțiilor cu conducerea CJ Olt, primarii vor centraliza cheltuielile pe care le vor avea de susținut anul acesta și le vor transmite la județ, pentru a se emite o nouă hotărâre cu sumele de care au nevoie. „Din banii pe care îi avem la dispoziție la Consiliul Județean vom încerca să echilibrăm localitățile care nu au buget de funcționare. Practic, noi într-o ședință de consiliul județean, când vom avea gata toate datele și vom ști exact fiecare primărie ce bani și ce cheltuieli are, vom încerca să compensăm aceste cheltuieli, astfel încât la început de an toate primăriile să aibă buget de funcționare”, a declarat președintele CJ Olt, Marius Oprescu.