Liceenii de clasa a XI-a și a XII-a au susținut astăzi prima probă, cea obligatorie a simulării examenului de bacalaureat. Deși se pusese la cale o boicotare a acestei testări de către Consiliul Elevilor, în județul Olt procentul absenților s-a situat la 10% din elevii înscriși. Subiectele au fost de nivel mediu, fără a le crea probleme liceenilor. Simularea va continua mâine, cu proba la limba maternă, acolo unde este cazul, miercuri cu proba specifică profilului și se va încheia joi cu cea la alegere.