Scandal pe taxe și impozite la Corabia, însuși primarul boicotând indexarea. Majorarea de 100% a fost ANULATĂ! VIDEO

224

Astăzi, în ședința ” de îndată” a Consiliului Local Corabia, s-a hotărât revenirea impozitelor si taxelor locale la nivelul anului 2018. Majorarea de 100% ce ar fi trebuit aplicată conform Ordonanței 114 a foset boicotată chiar de către edilul Iulică Oane.

Dublarea impozitelor și taxelor locale în Corabia a animat spiritele în orașul de pe malul Dunării, tot mai mulți cetățeni nemulțumiți adresându-se primarului. La rândul său, și edilul Iulică Oane s-a arătat nemulțumit de creșterea cu 100% a dărilor locuitorilor pe care-i păstorește, dând vina pe Ordonanța 114 și postând spre finele săptămânii trecute pe pagina de socializare a administrației orășenești un punct de vedere, în care a promis cetățenilor că lucrările nu rămân așa.

Anularea indexării a fost făcută astăzi, consilierii locali fiind convocați în ședință de îndată. Aceștia au votat revenirea nivelului dărilor la nivelul anului 2018.