VIDEO/ Prins de mascați cultivând cannabis în ghivece, într-o locuință din Slatina

233

Într-o adevărată seră și-a transformat un slătinean locuința, cultivând cannabis în zeci de ghivece, circa un kilogram de droguri fiind vândute până acum unor slătineni. 4 persoane sunt audiate de SCCO Olt, astăzi procurorii DIICOT-B.T.Olt dispunând punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul M. M. C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic  de droguri de risc.

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Olt, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat, în această dimineață, o percheziție la locuința unui bărbat bănuit de trafic și consum de droguri.

În locuința transformată în seră a fost descoperită și indisponibilizată o plantație de cannabis, ce cuprindea 59 de ghivece (cu 63 de plante), în stadii diferite de creștere, cu înălțimi cuprinse între 10-35 cm, împreună cu un sistem complet de înființare și dezvoltare vegetație (surse curent 600 w, lămpi pentru creșterea indoor a plantelor, ventilator, aerotermă, îngrășăminte).

” În fapt, s-a reţinut faptul că, la începutul lunii februarie 2018, inculpatul M. M. C. a achiziţionat,  de pe un  site de profil, semințe de cannabis, iar ulterior le-a plantat la domiciliul său din municipiul Slatina, înființând o cultură indoor de cannabis, urmând ca după ajungerea la maturitate a plantelor să le recolteze și să comercializeze mugurii de cannabis, cu suma de 50 lei/gramul, către diverse persoane de pe raza municipiului Slatina.”, transmite DIICOT.

În urma cercetărilor a reieşit că, în perioada  2018 – până în prezent, tânărul ar fi comercializat aproape un kilogram de cannabis. „4 persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri de risc.”, transmite IPJ Olt.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.