PNL Olt vrea să obțină la scrutinul din mai cca 25% din voturile valabil exprimate de olteni pentru desemnarea europarlamentarilor. Un prim test îl dau liberalii din județ în această perioadă în care desfășoară o adevărată campanie de strângere a semnăturilor care vor însoți lista cu candidați pentru PE. Deși au ca target obținerea a 31.000 de semnături, ei și-au propus să predea 40.000. Până acum au reușit să adune cca 20.000 de semnături.