Apelul slătinenilor a ajuns la Ministrul Sănătății! Centrul de Transfuzii, deschis și mâine

1877

Pentru a face față numărului mare de persoane care și-au arătat intenția de a dona sânge, mobilizate de cazul unei tinere slătinence, Centrul de Transfuzii Slatina va fi deschis inclusiv mâine. Directiva de prelungire a programului zilnic și în week-end a venit chiar de la ministrul Sănătății.

Pentru a ajuta o tânără din Slatina ce are nevoie de sânge, numeroși donatori s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Slatina. Supărați că programul centrului este unul scurt, iar multe persoane nu au apucat să doneze, organizatorii campaniei s-au adresat Ministerului Sănătății, solicitând prelungirea programului. Vestea bună a fost dată de Florin Ciobanu, președintele Asociației Tinerilor Fermieri Olt și consilier al ministrului Agriculturii, șeful tinere slătinence care are nevoie de ajutor.

„Dragi colegi și prieteni! Vă informez ca mesajul nostru a ajuns acolo unde trebuia ( mulțumim Ministrului Sănătătii D-na Sorina Pintea) și pot să vă informez ca și vineri și sâmbătă Centrul de Transfuzii Slatina este deschis și va rămâne deschis până la ultimul donator !!! Cei care nu pot merge mâine la centrul de transfuzii, ne vedem sâmbătă să Donăm pentru Viață!!”, a anunțat Ciobanu.

Cei care doresc să fie de ajutor trebuie să știe că se poate dona orice grupă de sânge la orice centru de transfuzie din țară pe numele Georgiana – Adriana Gogiu, Spitalul Colentina, sectia Hematologie.