Trupul bărbatului presupus îngropat de ucigaș la groapa de gunoi, căutat din nou cu câini și excavatoare

154

De marți, polițiștii slătineni au reluat căutărille la groapa de gunoi în cazul bărbatului presupus ucis și îngropat acolo. Căutările fuseseră sistate pe 23 ianuarie, după 9 zile, pe motiv că excavarea riscă să producă un incendiu în haldă.

În această săptămână, au fost reluate căutările bărbatului care ar fi fost ucis şi îngropat la halda de gunoi a Slatinei. Căutările fuseseră sistate pe 23 ianuarie și au fost reluate marți, 5 februarie. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, la căutări este folosită forță umană (polițiști), câini și a fost primit acceptul de a se folosi și excavatorul. Astăzi nu se derulează căutări, însă acestea nu au fost sistate.

Slătineanul Gigel Crăciun, în vârstă de 41 de ani, a dispărut la începutul lunii octombrie anul trecut și xistă indicii că ar fi fost ucis de către un prieten și îngropat în halda de gunoi. Cei doi își făcea veacul la groapa de gunoi, de unde procurau resturi care să le asigure traiul.

Până la găsirea cadavrului, anchetatorii vorbesc doar despre un caz de dispariție, nu unul de omor.

Mai multe despre caz:

Crimă printre gunoieri, autoritățile caută cadavrul