Păsările fermei de la Scornicești sunt infestate cu insecticid. Rezultatele testelor din țesutul adipos recoltate de veterinarii olteni și trimise la laboratorul central de la București au ieșit pozitive. Conducerea DSVSA Olt a înștiințat conducerea firmei care deține ferma din orașul de pe Plapcea. Cel mai probabil, se va trece la gazarea celor cca 75.000 de găini ouătoare, după modelul de la Teleorman.