Localnicii de pe Valea Oltului  nu au scăpat de amenințarea pestei porcine africane. Șase localități, însumând câteva mii de exploatații, au intrat în zona de supraveghere după ce, la mai puțin de 10 kilometri, în Teleorman, au fost confirmate alte două focare de pestă porcină africană. Toți porcii vor fi verificați, iar crescătorilor le este interzis să-și scoată animalele din gospodării.