Curtea de Conturi: 31 de primării din Olt și-au făcut audit intern ILEGAL

399

Curtea de Conturi a dat publicității Raportul privind activitatea structurilor de audit public intern de la nivelul autorităților administrației publice locale. Iar Oltul nu lipsește din lista exemplelor.

Toate primăriile au obligativitatea de a realiza audit intern asupra activității și de a transmite rapoartele camerelor de conturi județene. Cele care nu realizează acest audit, prin compartiment propriu sau în cooperare / contracte de prestări servicii, riscă amenzi de la 3.000 la 5.000 de lei.

Oltul este dat exemplu printre județele unde funcția de audit public intern a fost funcțională la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale care au organizat audit public intern în proporție de 100%, deși doar 83% dintre primăriile orășenești au organizat audit public intern anul trecut și 88% dintre cele comunale. Dacă 5% dintre primării au structuiri proprii de audit, 56% au apelat la cooperare (ACOR sau altele) și 27% la contracte de prestări servicii , 12% dintre primării nu au desfășurat activitate de audit.

Potrivit raportului, printre primăriile orășenești care efectuează în mod nelegal auditul public intern pe bază de contracte de prestări servicii figurează și Drăgănești Olt și  Potcoava, județul Olt fiind indicat și la categoria Exemple de județe cu număr ridicat de unități administrativ-teritoriale comunale care efectuează în mod nelegal auditul public intern pe bază de contracte de prestări servicii- 29 de unități (28% din total UATC).

Important este și faptul că, deși ar trebui efectuat audit intern  pentru cele 8 domenii -bugetar, financiar-contabil, achiziții publice, resurse umane, IT, juridic, fonduri europene și funcții specifice-, primăriile ocolesc unele domenii unde cred că auditul ar scoate în evidență ceea ce nu trebuie.