Clădirea în care funcţionează Detaşamantul 5 Jandarmi din oraşul Balş prezintă un risc ridicat de prăbuşire în cazul producerii unui cutremur, este concluzia la care au ajuns experții chemați să o evalueze. Acesta este motivul pentru care conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt a decis să o demoleze. În locul ei, din fonduri de la Banca Mondială pentru Reconstrucție și Dezvoltare, se va construi un sediu nou și moderen. Sediul de la Caracal va fi reabilitat și modernizat din fonduri europene. Investițiile urmează celor de la Corabia și Scornicești finanțate din bani de la CJ Olt și bugetul propriu al instituției.