FOTO/ Cel mai puternic copil din lume, campion la box. „Micul Hercule” din Olt cere ajutor pentru Cupa României 2019

805

Giuliano Stroe, copilul din Olt supranumit „Micul Hercule” după ce la vârsta de 5 ani, în 2009, a intrat în Cartea Recordurilor, continuă să facă sport, trecând de la culturism la box, înregistrând primele performanțe. Pentru a participa la Cupa României din martie, de la Satu Mare, acesta a solicitat ajutor pe facebook.

În satul Ursoaia, comuna Icoana, județul Olt, locuiește împreună cu familia cel mai puternic copil din lume. Supranumit „Micul Hercule”, Giuliano Stroe a intrat în Cartea Recordurilor de la vârsta de 5 ani, când familia sa era stabilită în Italia. Atunci, în 2009, el a impresionat juriul şi audienţa unei emisiuni TV din Italia mergând în mâini, foarte rapid, pe o distanţă de 10 metri. Iar în cursul anilor scurși, copilul a continuat să facă exerciții fizice dificile, împreună cu fratele său Claudio, sub îndrumarea tatălui, apărând în numeroase filmuleţe postate pe Internet.

De la culturism, cei doi frați s-au orientat spre box, tatăl înființând o asociație afiliată FRB, iar copiii înregistrând deja primele succese naționale. Anul trecut, Giuliano a reușit performanța de a ocupa locul 3 la Campionatul Național de Cadeți și speră ca anul acesta să urce pe prima treaptă a podiumului. Familia sa nu are însă posibilități financiare, așa încât copilul a cerut cu doar câteva zile înainte de Anul Nou ajutor pe facebook, în speranța unei sponsorizări în echipament și banii necesari participării timp de 5 zile la competiție.

“Cine doreşte să sponsorizeze cu orice şi orice sumaă ,este binevenit ,deoarece avem nevoie de ajutorul dumneavoastră acum ,dacă acum nu ne ajutaţi să creştem ,când vom fi mari, va fi inutilă părerea de rău. Vă povestesc ce viaţă mizeră şi sărăcăcioasă a avut Mayweather când a fost copil şi ce stil extravagant duce după ce a ajuns sus. Vreau să zic că la vârsta fragedă a lui Mayweather, l-ar fi făcut bucuros cu siguranţă vreun echipament sportiv sau alte aparaturi etc., acuma nu reuşeşti nici să dai noroc cu el, dar pai să-i dai ceva… Sper că cine are şi poate să înţeleagă că acuma este momentul în care ne poate ajuta, degeaba îţi va părea rău mai târziu, dacă nu ai făcut la timpul potrivit ce puteai să faci. – Prima competiţie din anul 2019 va fi a lui Giuliano, pe data de 17.03.2019 , va fi Cupa României, iar competiţia va dura 5 zile . Vom avea nevoie de bani pentru cazare şi pentru transport, de asemeni avem nevoie să ne achităm taxele către Federaţia de Box, avem nevoie şi de echipamente specifice boxului, pentru a progresa. Încă odată fac apel la cei care doresc să ne sponsorizeze, fie cum poate fiecare fie cu cei 2 % din impozitul pe profit, pe care il puteţi direcţiona catre clubul nostru Asociaţia Giuliano & Claudio Boxing Club“, a postat Giuliano.

Sfătuit de un prieten, tatăl copiilor a făcut și un post pe GoGetFunding.com cu povestea celor doi sportivi.

În urmă cu circa patru ani, exercițiile de forță foarte dificile efectuate de cei doi micuți au atras atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt. Intanța a decis ca Giuliano și Claudio să rămână în grija părinților.