SPARGERE la Altex Slatina. Hoții au furat câteva sute de telefoane mobile

3003

Deschis la începutul lunii septembrie a anului trecut, magazinul Altex din Orașul de Jos, de lângă Kaufland, a fost spart de hoți în noaptea de luni spre marți.

Doar smartphone-urile au făcut „cu ochiul” hoților care au reușit să înșele vigilența pazei și camerelor video din cea mai nouă galerie comercială a Slatinei, magazinul Altex fiind jefuit, potrivit unor surse, de sute de telefoane mobile.

Spargerea a fost sesizată de către reprezentanții societății ieri dimineață, la 112. „Polițiștii desfăşoară activități în vederea identificării autorului sau a autorilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii  infracțiunii de furt calificat”, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.