Luminița Adam, aleasă vicepreședintele UNPR și purtătorul de cuvânt al partidului condus, din nou, de Gabriel Oprea

194

În plin proces de reorganizare de circa o jumătate de an de când a denunțat protocolul cu PMP, UNPR și-a ales ieri conducerea națională. Avocatul Luminița Adam- Pachel, deputat de Olt în legislatura 2012- 2016 (ales pe listele PP-DD), a fost aleasă în cadrul Conferinței Naționale Extraordinare unul dintre vicepreședinții partidului și desemnată purtător de cuvânt.

Gabriel Oprea a revenit de ieri în fruntea UNPR, partid pe care l-a fondat, fiind ales președinte în cadrul  Conferinței Naționale Extraordinare, printre vicepreședinții partidului fiind aleasă și avocata Luminița Adam, din Corabia, înscrisă în 2014 în UNPR, pe timpul mandatului de deputat de Olt.
Președintele Oprea a declarat că partidul se pregătește pentru alegerile europarlamentare și are drept obiective susținerea la președinție a celui mai bun candidat pentru a conduce România, pregătirea pentru alegerile locale și pentru a intra în Parlament. UNPR este angrenat în negocieri politice pe zona de stânga și centru-stânga în ceea ce privește alegerile locale viitoare.