Deputatul Iancu: Drumul Expres Craiova- Slatina- Pitești, o investiție uitată de alte guverne, intră în linie dreaptă acum

93

Deputatul de Olt Marius Iancu a salutat ieri demersul guvernului de punere în aplicare, după ani de tergiversări, a marelui proiect privind realizarea Drumului Expres Craiova- Balș- Slatina- Pitești, cu cele două variante ocolitoare pentru Balș și Slatina.

„În localitățile Balș, Bârza, Piatra Olt, Slatina și Valea Mare vor începe lucrările pentru construirea Drumului Expres Craiova- Slatina- Pitești. Un proiect atât de necesar pentru județele Dolj și Olt și pentru marile companii de aici, o investiție uitată de alte guverne, intră în linie dreaptă acum, în guvernarea PSD”, a notat ieri deputatul de Olt Marius Iancu, bucuros că localitățile pe care le reprezintă în Parlament vor beneficia în sfârșit de această investiție importantă.

Ieri, directorul general al CNAIR SA, Narcis Neaga, a semnat la Craiov, primele 3 contracte pentru proiectarea și execuția a 3 loturi ale Drumului Expres Craiova – Pitești. Cele 3 contracte semnate sunt aferente următoarelor tronsoane: Tronsonul 1 – are ca punct de început desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova, iar ca punct final limita județelor Dolj cu Olt; tronsonul 2 (39,85 km), format din două loturi, – are ca punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final în apropierea municipiului Slatina, la intersecția cu DN 65B în zona localității Valea Mare. Acesta traversează teritoriile administrative ale urmatoărelor localități: Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina și Valea Mare.

Prin execuția Lotului 1 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Balș, iar prin execuția Lotului 2 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Slatina, prin redirecționarea traficului greu în afara acestor localități.

Știrile despre cele două centuri, prezentate de realitatea Oltului:

VIDEO S-a semnat contractul de realizare a Centurii Balșului. 8 poduri și pasaje pe Lotul 1 Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova- Balș- Slatina- Pitești

și:

VIDEO/ Varianta de ocolire Slatina- astăzi s-a semnat contractul de realizare. 7 poduri pe Lotul 2 Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova- Balș- Slatina- Pitești