Ambulanța Corabia, lăsată de procurorii Olt fără șoferi: li s-a interzis desfășurarea activității

2169

15 ambulanțieri în cadrul Servicului de Ambulanță Corabia, acuzați de săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals și uz de fals, au fost plasați de către procurorii Olt sub control judiciar, fiindu-le interzis să-și desfășoare activitatea. Rămasă fără șoferi, conducerea ambulanței a luat decizia delegării pentru gărzile din această noapte a trei angajați de la Slatina și Caracal, urmând ca de mâine să decidă cum va rezolva problema.

,,La data de 03.12.2018 prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia a pus în mișcare acțiunea penala față de un număr de 15 inculpați , ambulanțieri în cadrul Servicului de Ambulanță Corabia, pentru  săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals și uz de fals. La data de 04.12.2018 s-a luat măsura controlului judiciar față  de 13 inculpati, fiindu-le interzisă exercitarea profesiei pe o perioadă de 60 de zile.,,, a informat IPJ Olt.

În acest dosar, ambulanțierii sunt   bănuiți că, în perioada 2015-2018, și-ar fi însușit, în mod repetat, combustibil din cota alocată lunar autospecialelor din dotare, prejudiciind astfel bugetul instituției publice.

Despre caz:

Percheziții la Ambulanța Corabia și domiciliul unor angajați. 16 persoane acuzate de FURT de motorină