Tinerele familii din Caracal care nu au prins pentru micuții lor un loc în creșele din municipiu primesc o veste bună din partea autorităților locale. Noua creșă construită pe banii americanilor este gata. Prichindeii vor putea să fie aduși aici, chiar de la începutul anului viitor. Administrația caracaleană speră ca până la finele anului să primească toate avizele necesare dării în funcțiune a noii creșe.