FOTO/ Un tei plantat pentru fiecare an din Centenar, în Orașul Teilor

94

„100 de tei pentru 100 România”, este acțiunea demarată săptămâna trecută de către administrația corăbiană, pentru a marca Centenarul.

Primăria Oraşului Corabia plantează arbori, cu ocazia Centenarului. Și ce altceva putea să planteze decât tei, specie care învățuie două luni pe an în mireasmă urbea de la Dunăre supranumită din acest motiv și Orașul Teilor. Acțiunea „100 de tei pentru 100 România” a fost demarată la mijlocul săptămânii trecute.

„Primăria orașului Corabia a început plantarea de tei pentru a marca Centenarul Marii Uniri din 1918. Teii se vor planta cu prioritate în zonele unde s-au reparat trotuarele și unde au fost tăiați arborii bătrâni”, a anunțat administrația locală pe pagina de socializare.

Acțiunea este bine-venită cu atât mai mult cu cât anul trecut au fost tăiați numeroși copaci bătrâni, care amenințau siguranța oamenilor și locuințelor.

În orașul Corabia sunt peste 3.000 de tei, mulţi dintre ei având peste o sută de ani.