Mai multe şcoli oltene şi proiecte ce vizează Oltul, în competiţia RO SMART în Ţara lui Andrei. Premiul: granturi de 400.000 euro

37

Liceul Metalurgic Slatina este lider de voturi până acum, în competiţia RO SMART, noul format de anul acesta al competiției naționale Idei din Țara lui Andrei, urmat de Şcoala Postliceală Sanitară de Stat Slatina. Mai multe proiecte ce vizează Oltul au fost înscrise în domeniul educaţie, iar pe sănătate unul  şi aşteaptă voturile oltenilor.

Competiția RO SMART a adunat cele mai bune idei care pot schimba România prin tehnologie. Acum e rândul celor care le susţin să contribuie la o comunitate mai SMART, votând cel mai bun proiect. Competiția RO SMART în Țara lui Andrei, prin care sunt susținute inițiativele care folosesc inteligent tehnologia pentru a construi comunități sustenabile în România, pune la bătaie granturi totale de 400.000 de euro și mentorat din partea angajaților, precum și consultanță tehnică pentru implementarea proiectelor software din partea companiei Life is Hard.

Oltenii au înscris proiecte pe domeniile educaţie şi sănătate şi au început promovarea pentru voturile online, ce reprezintă 20% din punctajul unui proiect în prima etapă. După votul publicului și prima evaluarea a juriului, proiectele ajung în care inițiatorii de proiecte vor susține ideea în fața juriului și vor primi punctajul final în cadrul competiției.

Cel mai bun punctaj de până acum dintre proiectele ce vizează judeţul nostru îl are proiectul Liceului Metalurgic Slatina- (Re)Creația În Școala Mea!, ce a adunat 804 voturi. Proiectul vizează dotarea unui atelier electric şi atelierului mecanic cu echipamente moderne, amenajarea parcului şcolar şi amenajarea sălii de studiu din incinta internatului şcolar.

Proiectul ”Info-Medical-Smart” al Şcolii Postliceale Sanitare Slatina a adunat până acum 460 de voturi. Proiectul își propune să transforme actualul laborator de informatică într-unul modern prin înlocuirea calculatoarelor vechi, uzate fizic şi moral cu 25 laptop-uri, 3 table interactive, o multifuncţională, mijloace IT care vor facilita crearea unei platforme e-learning de învăţare.

Proiectul Liceului Teoretic Nicolae Titulescu Slatina Robo Smart School a adunat 79 de voturi şi vizează achiziţionarea de truse de robotică, table interactive şi alte echipamente IT.

Proiectul depus de Constanţa Cococi, din Corabia – „Corabia Jucăriilor!”, vizează zona de sud a judeţului Olt şi presupune realizarea unui ”Centru de creaţie” în localitatea Corabia, în care se vor organiza ateliere de lucru în cadrul cărora copiii vor putea crea pe computere prototipuri de jucării care vor reprezenta plante, insectecte, animale, flori, pomi, arbuşti identificate de ei în timpul drumeţiilor organizate pentru cunoaşterea mediului înconjurător, fie la imprimante 3D, fie pe alte tipuri de imprimante. Până acum, poriectul a primit 26 de voturi.

Un alt proiect ce vizează şi judeţul nostru este depus de jurnalistul Marius Daea- ” Jurnalismul Video Mobil Da Voce Tinerilor Din Oltenia” şi vizează formarea unei reţele de 15 tineri cu competențe de jurnalism mobil la nivelul regiunii Oltenia, folosind tehnologiile video mobile (smartphon) din toate cele 5 județe ( Gorj, Olt, Mehedinți, Vâlcea și Dolj) care vor publica materiale video pe o platformă online realizată la nivel regional. Proiectul a atras 61 de voturi.

Preşedintele Asociaţia de Promovare a Capitalului Uman MENTORU, din Corabia, Vasilica Nica, promovează „Alimentaţia Corectă- Un Stil De Viaţă Sănătos”, proiectul fiind notat cu 10 voturi până acum.

Ultimul proiect ce vizează Oltul, alături de Argeş, Prahova, Ilfov şi Vâlcea – „Career Bus”, depus de Larisa Petre, a adunat 25 de voturi. Cuprinde un pachet de ateliere de orientare în carieră pentru elevii de liceu din oraşe mici şi sate.

Proiectele sunt supuse votului public până pe 15 noiembrie.