Poliția Olt a primit 20 de autospeciale noi. Mare parte vor ajunge la polițiile rurale

92

Parcul auto al Inspectoratului de Poliție Județean Olt a fost reînnoti. Ieri, poliției oltene i-au fost repartizate autospeciale noi.

Poliția Română a repartizat IPJ Olt 20 de autospeciale noi, care au ajuns ieri în județ,  urmând a fi folosite în misiunile operative desfăşurate pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor.

Astfel, 3 autospeciale inscripționate și dotate cu semnalizare optico-acustic, vor fi distribuite poliției rutiere, una poliției transporturi feroviare, iar celelalte secțiilor de poliție rurală Găneasa, Bobicești, Perieți, Deveselu și Corabia și posturilor de poliție Birza, Fărcașele, Brebeni, Stoenești, Stejești, Radomirești, Schitu, Făgețelu, Studina, Verguleasa și Sârbii Măgura.

„Autospecialele vor  utilizate in vederea îmbunătăţirii timpilor de reacţie în situaţii de intervenţie, creşterii mobilităţii şi, implicit, pentru îmbunătățirea serviciului poliţienesc”, arată IPJ Olt.