Zeci de creștini, mobilizați astăzi să doneze sânge. Gestul poate ajuta și la sănătatea donatorului

103

Beneficiind de transport gratuit și la imboldul unui neobosit mesager al binelui, zeci de creștini s-au prezentat în această dimineață la Centrul de Transfuzii Sanguine Slatina.

Spitalele din România au mare nevoie de sânge și fiecare dintre noi, care îndeplinim condițiile, putem fi unul dintre salvatori. Pentru a da o șansă la viață celor care au nevoie, astăzi la Slatina se desfășoară o campanie inițiată de preotul caracalean Doru Iagăru. Zeci de creștini au răspuns apelului preotului și au pornit dis-de-dimineață spre capitala județului. Donatorii beneficiază de transport gratuit și sunt răsplătiți de către fețele bisericești cu vizite la mănăstirile Clocociov, Strehareți și Brâncoveni.

Cei care doresc să vină în ajutorul semenilro și să doneze, trebuie să știe că acest gest le face bine la sănătate: se îmbunătăţeşte calitatea sângelui, care e stimulat să se regenereze, se reduce riscul de boli cardiovasculare şi creşte imunitatea organismului. Mai mult, beneficiază de rezultatele analizelor de laborator: grup sanguin ABO şi Rh, HLG (hemoleucograma) glicemie, Atg HBs, Ag/Ac HCV, Ag-Ac HIV1+2, Ac HTLV I+II, Ac –anti Treponema pallidum (bacteria care produce sifilis), ALT (transaminaza-enzima hepatică), iar la cerere au dreptul o dată pe an, gratuit, la un set complet de analize de biochimie.

După o donare se acordă bonuri de masă în valoare de 63 de lei, scutire la serviciu / la facultate pentru ziua respectivă şi reducere 50% la transportul în comun pentru luna respectivă.