Elevii pot prelua ştafeta meseriilor la care visează. Pentru o zi pot fi doctori sau primari

27

Pot experimenta provocările reale ale meseriilor pe care visează să le urmeze, nefiind doar simpli observatori. Copiii pot fi pentru o zi medici, judecători, primari sau orice îşi doresc prin intermediul campaniei „Ziua Ştafetei- Acum decid eu!”.

„Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?” este întrebarea la care încearcă să răspundă o campanie-eveniment organizată la nivel naţional de către Fundaţia „Terre des hommes”. Începând de pe 12 noiembrie şi până pe 23 noiembrie, şi elevii din Olt cu vârste între 12 şi 18 ani pot participa la acţiunea „Ziua Ştafetei”, încercând să ia locul adulţilor pentru o zi în meseria la care visează. Ultima zi de înscriere în cadrul campaniei este astăzi, anul trecut din judeţul nostru înscriindu-se 118 elevi. Oltenii au optat pentru meserii precum: director, doctor, reporter, magistrat, inspector, pompier, educator, contabil, farmacist, antrenor handbal, vânzător, arhitect, jandarm, psiholog, kinetoterapeut, actor, stewardesă şi altele, o gamă variată, meserii pe care le au sau nu părinţii lor, despre care au avut şansa să afle mai multe prin intermediul campaniei organizată de Fundaţia elvețiană „Terre des hommes”. Anul acesta, ar putea opta şi pentru alte meserii.

Evenimentul se află la ediţia a VII-a.