Trei atenționări ale CAS Olt de utilizare a unor medicamente: duc la cancer de piele, anevrism aortic sau tulburări neuropsihice

181

Casa de Sănătate Olt avertizează astăzi medicii de specialitate și pacienții cu privire la utilizarea unor medicamente, indicând riscurile la utilizarea acestora.

Încă trei avertizări privind utilizarea unor medicamente a făcut publice astăzi CAS Olt. Prima se referă la Fluoroquinolone, un antibiotic, noua atenționare venită din partea Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale indicând risc de anevrism aortic și disecție aortică, mai ales la persoanele vârstnice.

Pentru medicamentele ce conțin retinoizi (Actanac, Epiduo, Isotrexin, Neotigason, Roaccutane, Sotret, Vesanoid- substanța acitretin, alitretinoin și isotretinoin), utilizate în tratamentul diverselor forme de acnnee, forme cronice severe de eczemă a mâinilor, psoriazis, tulburări de keratinizare sau leucemie, atenționarea vizează femeile însărcinate sau care doresc un copil, riscul fiind de teratogenicitate și tulburări neuropsihice.

Atenționarea privind utilizarea medicamentelor care conțin hidroclorotiazidă, prescrise în tratamentul hipertensiunii arteriale, insuficiență cardiacă cronică sau edem nefrogen, hepatic și cardiac se referă la riscul de cancer de piele non-melanom.

Cele trei atenționări vin după altele de acum două zile privind utilizarea Xarelto- riscul creșterii mortalității de toate cauzele și medicamentelor Revatio și Viagra- riscul mortalității neonatale în tratamentul retardului de creștere intrauterină.