Moș Nicolae va aduce 2.435 de pachete preșcolarilor slătineni

54

„Povestea lui Moș Nicolae” ajunge și anul acesta în grădinițele și creșele slătinene, micuții primind daruri de la moșul cel darnic. Primăria a demarat pregătirile pentru sărbători de basm în municipiu.

Pe 6 decembrie, toți preșcolarii din municipiul Slatina vor primi daruri de la Moș Nicolae. Primăria va achiziționa 2.435 de pachete, care vor ajunge cu o zi înainte în fiecare unitate de învăţământ preșcolar.

Desfășurarea Programului „Povestea lui Moș Nicolae” va fi supusă aprobării aleșilor locali în ședința ordinară ce va avea loc în această săptămână, implementarea urmând a se va face în limita sumei de 59.000 lei.

Fiecare unitate de învăţământ preșcolar care doreşte să participe la acest program va transmite Primăriei municipiului Slatina solicitare privind înscrierea în cadrul programului şi va comunica numărul de copii cu care doreşte să participe. Perioada de înscriere este în intervalul 7 – 15 noiembrie.