Deputatul de Olt Florin Iordache, invitat la Comisia de la Veneția

34

La finele acestei săptămâni, va fi organizată adunarea generală a Comisiei de a Veneţia pentru luna octombrie. Invitat să exprime un punct de vedere în privinţa modificărilor la Codul penal şi Codul de procedură penală din România este deputatul PSD de Olt Florin Iordache.

Comisia Europeaăa pentru Democrație prin Drept, denumită Comisia de la Veneția, are pe ordinea de zi a ședinței plenare din 19 octombrie, adoptarea unei opinii cu privire la amendamentele la Codul Penal și la Codul de Procedură Penală din România. Invitat să prezinte un pucnt de vedere este președintele Comisiei speciale pentru legile din domeniul justiției, Florin Iordache.

“Sunt invitat să prezint un punct de vedere la raportul preliminar care vizează Codurile penal şi de procedură penală. Ştiţi că ei au fost în vară şi s-au întâlnit cu asociaţiile profesionale, Ministerul Justiţiei, Parchet, Parlament, etc. Eu voi exprima un punct de vedere ţinând cont că, în acest moment, faţă de Codul de Procedură Penală, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi o parte din articole au fost declarate constituţionale, altele au fost declarate neconstituţionale şi le punem în concordanţă. Sper ca până săptămâna viitoare să se pronunţe şi asupra Codului penal”, a declarat Iordache.

Plenul Comisiei ar urma să aprobe și opinia preliminară publicată în iulie cu privire la modificările aduse legilor justiției, respectiv legea privind organizarea judiciară, legea privind Consiliul Superior al Magistraturii și legea privind statutul judecătorilor și procurorilor.